“(..)dar probabil aşa cum am cerut băncilor la un moment dat un parteneriat cu Guvernul – şi vă mărturisesc că au spus „da”, dar încă nu se întâmplă mare lucru, probabil va trebui să mai avem o întâlnire în perioada următoare – la fel vă cer şi dumneavoastră, un parteneriat în a încerca să diminuăm la maxim efectele crizei asupra oamenilor pentru a nu ajunge într-o criză socială. “
Discursul
preşedintelui României, Traian Băsescu,
la întâlnirea cu membrii Consiliului Investitorilor Străini
(Bucureşti, 05 mai 2009), preluat de pe
http://bibliotecarul.blogspot.com/2009/05/se-pare-ca-inca-mai-sunt-investitori.html
Și uite așa apar instinctele de cooperare atunci când ai nevoie de ceilalți; mai prost este că ceilalți nu au întotdeauna nevoie de tine, că reciprocitatea este importantă atunci când nu mizezi pe altruism. Altruismul este un bun special, care nu se cumpără, se construiește cu investiții mari și de lungă durată…Buy Romanian!